Instituția Publică Gimnaziul Enichioi

Un gimnaziu pentru toți!

Despre noi Noutăți Orar

Despre noi

✔️ VIZIUNE.
Instituţia Publică Gimnaziul Enichioi este o instituţie care asigură implementarea unui sistem de instruire şi educaţie de calitate pe o dimensiune de orientare europeană. Realizarea unui mediu de promovare a competenţelor, performanţelor, valorii și practicilor democratice în care să domnească un climat propice învățării, orientării elevului spre împlinire în viața privată și publică prin exersarea calității de cetățean capabil să participe activ la activitatea productivă, la viața de familie și la toate nivelurile vieții în comunitate (de la nivel local până la cel european).

✔️ MISIUNEA
Instituţiei Publice Gimnaziul Enichioi Formarea absolvenţilor capabili de a deveni cetăţeni activi şi eficienţi, apţi a se integra în viaţa societăţii. Această misiune nobilă va fi:
  • deschisă în raport cu performanţa – asigurând un management al calităţii eficient şi transparent la toate nivelurile de abilitare (act decizional, conducere operaţională, monitorizare, control şi evaluare), demers instrumental în îmbunătăţirea rezultatelor elevilor.
  • deschisă în raport cu resursa umană – sprijinind performanţele elevilor şi ale cadrelor didactice, asigurând creşterea calităţii proceselor de predare- învăţare-evaluare şi a serviciilor educaţionale (curriculare şi extracurriculare).
  • deschisă în raport cu comunitatea – asigurând gestionarea optimă a parteneriatului educaţional, a dialogului civic, într-un mediu socio-cultural nediscriminatoriu, cooperant, deschis spre comunitate.
  • deschisă în raport cu mediul şcolar – fiind o comunitate solidară, dedicată dezvoltării şi formării la elevi competențelor, într-un spaţiu educaţional prietenos.
✔️SCOPUL GENERAL.
Instituţia Publică Gimnaziul Enichioi are drept scop realizarea unui proces de instruire flexibil, oferirea elevilor serviciilor educaţionale curriculare şi extracurriculare de calitate, crearea condiţiilor optime pentru studiu şi dezvoltarea unui parteneriat de calitate cu APL, agenţi economici şi comunitatea.

✔️VALORI.
Competență, Creativitate, Calitate, Cinste, Respect, Perseverență, Corectitudine, Integritate, Identitate, Autonomie, Profesionalism, Flexibilitate, Responsabilitate, Transparență, Abordare științifică, Colaborare, Credibilitate, Cooperare, Comunicare, Toleranță, Demnitate

Avem un colectiv de profesori cu experiență în domeniu de mulți ani, care sunt deschiși pentru orice colaborare și sunt înțelegători!

Dispunem de un Laborator digital dotat cu echipamente de ultimă generație, obținut în cadrul proiectului Tekwill în Fiecare școală!

Laboratorul de informatică a fost dotat cu kit-uri „Halocode” de Oficiul Special Guvernamental pentru Educație al Provinciei JEJU din Republica Coreea.

GALERIE

CONTACTE

Telefon: +373-79-2-40
Adresa: r. Cantemir, s.Enichioi
Email: gimnaziulenichioi@gmail.com

Lasă un mesaj